News

Salvamont Maramureș a anunțat că trupul neînsufleţit al unui bărbat, aflat în stare avansată de descompunere, a fost ...
FCSB  a cucerit primul trofeu al sezonului, Supercupa României.  Trupa lui Elias Charalambous s-a impus cu 2-1 (0-0) contra ...
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte ...
O femeie de 37 de ani, din Brașov, şi-a uitat copilul în vârstă de trei ani într-un autobuz, iar când a realizat absenţa ...
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale ...
Cristian Popescu Piedone, șeful ANPC, și comisarii instituției au descins în stațiunea Costinești, în acest weekend, cu doar ...
La ce greutate a ajuns tânărul din Iași care a mâncat de TRISTEȚE. Avertismentul clar al medicilor. Nu este singurul caz.
Președintele interimar al Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, liderul Camerei Deputaților, a fost declarat cetățean ...
Hotel vândut cu 1 euro. De ce renunță proprietarul la imobil. Povestea impresionantă a clădirii istorice din Marea Britanie.
Jose Iacobescu, președintele fondator al Camerei de Comerț România-Israel, a încetat din viață, a anunțat Ambasada Israelului ...
O româncă Constanța a fost victima unei escrocherii cu oferte false de cazare pe un grup de Facebook, dedicat turiștilor care ...
Locul din Bucovina înțesat de turiști pe timp de vară. Oaza de răcoare preferată și de străini. „Leacul” ideal pentru ...